Ca aproape toţi bărbaţii, iubesc mâncarea. Cu două condiţii. Să fie bună şi să fie carne. Carnea aia nu te opreşte să mergi cu prietenii la bere, nu te întreabă unde dracu’ ai stat până la ora asta şi dacă muşti din ea, nu urlă. Iubire ideală!

Cred că dacă s-ar face un studiu pe tema asta, s-ar concluziona că, în România, mai mult de 90 la sută dintre bărbaţii care au neveste/prietene mănâncă ceea ce gătesc ele, în loc să-şi facă ei înşişi sau să mănânce la restaurant. De ce? Pentru că e foarte simplu. Cumperi carnea, cumperi cartofii, pâinea, berea şi ceva mirodenii, toate astea cu o lipsă de răbdare acută, ajungi acasă şi intri în lumea ta de bărbat “modern”. Adică pe net, la TV sau pur şi simplu în spatele blocului cu berea-n mână şi unu-doi amici aproape. Toate astea până “e gata mâncarea”. Aşa credem noi, bărbaţii, că mâncarea  ”se face”, singură, cu singura condiţie ca “jumătatea” feminină să se plimbe de-a lungul şi de-a latul bucătăriei, făcând un fel de magie cu o lingură de lemn, care, după câteva ore, dă naştere capodoperelor culinare care abia aşteaptă să mângâie limba şi să umple stomacul norocosului…

De fapt, nu e chiar aşa. Din câte îmi imaginez eu, femeile s-au apucat de gătit, la începuturile omenirii, fiindcă bărbaţii erau prea bărbaţi să-şi piardă vremea cu aşa ceva. Atât de bărbaţi încăt preferau să-şi sacrifice viaţa mai degrabă decât să cureţe un cartof sau să spele o farfurie. De aia au şi existat atâtea războaie, probabil. Mergem pe ei, îi batem şi le luăm farfuriile curate şi cartofii gata curăţaţi. Ăsta era, de fapt, motivul. Totuşi, în acel moment, femeile, iubitoare şi pline de compasiune, au decis să salveze viaţa bărbaţilor iubiţi, luând sarcina gătitului asupra lor. Mare greşeală. Aşa a rămas până în ziua de azi şi în ziua de azi, ca să fii femeie în România în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să ştii să găteşti. Pe lângă faptul că ai grijă de casă, faci curăţenie, creşti copiii şi aduci bani. Iar ca să fii bărbat, trebuie să ai… bărbăţie… Egalitate, nu?

Ei, egalitatea asta s-a restabilit într-o mare măsură, când omul a inventat autoturismul. Metal, plastic, manete, schimbătoare, pedale, butoane, asfalt, nesimţiţi… Un iad de modernitate şi tehnologie, pe care, femeile, obişnuite cu răbdare şi reţete bine definite, lipsite de neprevăzut, nu au putut să-l înţeleagă. Şi multe dintre ele nu pot nici azi. Multe, nu toate. Nu pricepeau ele de ce să îţi rişti viaţa, zilnic, în bestia de metal. Atunci au intervenit bărbaţii, care, bărbătoşi, au luat sarcina asta în seama lor. Şi aşa a rămas, în cea mai mare parte, până în ziua de azi. Bărbaţii conduc, femeile gătesc şi conduc… bărbaţii. Egalitate, nu?