În fond şi la urma urmei, lumea de azi e plină de bărbaţi care gătesc şi o fac foarte bine. Oradea e plină de restaurante unde gătesc bărbaţii. Oradea şi lumea e şi plină de femei care şofează şi o fac foarte bine, unele la firme de taxi sau campioane în competiţii de raliuri. Însă, majoritatea şi în cazul comparaţiei mele, face regula. Majoritatea bărbaţilor nu gătesc, sau gătesc foarte prost şi nu ajută la treburile casnice, fiindcă ei cred că femeia trebuie să le facă. Majoritatea femeilor care şofează, o fac foarte prost şi habar nu au din ce e făcută maşina aia, ce-i trebuie şi pentru ce-s toate butoanele de pe bord, pentru că ele cred că asta e treaba bărbaţilor. Chiar azi, mergând spre serviciu, am văzut o doamnă/domnişoară în sens la Gojdu, la volan, cum a pocnit maşina din faţă, într-un mod inexplicabil pentru mine, ca bărbat şi şofer la al doilea permis. Dar şi eu am umplut, de multe ori, bucătăria de fum, într-un mod inexplicabil pentru orice femeie care ştie să facă un amărât de şniţel…
Concluzia, mergând pe linia raţionamentelor centrate pe majoritate, e clară. Există bărbaţi care nu ştiu să gătească, fiindcă ei cred că e treaba femeii şi există femei care nu ştiu să şofeze, pentru că ele cred că e treaba bărbaţilor. Oricum o iei, tot neajuns se cheamă. De aia, două suflete pereche se cheamă “jumătăţi”, probabil. Jumătate de volan, cu jumătate de cratiţă = relaţie fericită. Corect?
Nu. Se poate şi mai bine. Femeile pot învăţa mai multe despre maşină şi şofat, în timp ce bărbaţii pot învăţa mai multe despre treburi casnice şi gătit. Trebuie doar voinţă şi un dram de curaj. Asta e concluzia mea. Atâta vreme cât o friptura “buşită” de bărbat costă încă 20 de lei să cumperi carnea, iar o maşină buşită de femeie costă 200…. lei să o repari, nu e egalitate. De la ideea asta am pornit. Cum ar fi să existe egalitatea aia? Cum ar fi ca, pentru o săptămână, în Oradea, femeile să şofeze şi bărbaţii să găteasca?
